Archive for „Flacăra” ADRIAN PĂUNESCU

Versuri profetice…

poezie-paunescu-actori-185841

„Vinovatul de iubire”

IN MEMORIAM Adrian Păunescu

A plecat deodată, parcă n-ar fi fost,
Ultima speranţă, veşnicul transfer,
Ce dădea la toate, iarăşi chip şi rost,
Zborul nealergic sub un colţ de cer.

L-au iubit cei simpli, l-au hulit cei mari,
Dară nimănuia nu i-a fost dator,
Printre gropi perfide şi actanţi amari,
Demn îşi duce crucea ultimul regizor.

Şi în veşnicia hâdului complot,
Care naşte zilnic cruda răstignire
A fost dat la moarte, ca un vechi ilot,
Afişând lozinca: „Vina de iubire”!…

Dacă nedreptatea se tot face rege
Peste-a vieţii taină, ca un nou tâlhar,
Nu mai da onoare, nu mai da nici lege,
Ci-înviază Doamne, clipele de har!

Adrian Paunescu – Mi-e frig de frigul

Adrian Paunescu – Telefon peste moarte

Contrabandă cu nefericiri

Suntem la fel de vinovaţi şi dacă ne înscriem în concursu­rile societăţii bolnave, şi dacă tăcem, contemplându-le.

Până când o să ne mai batem în insomnii şi-n sacrificii? În fiecare zi, cu orice prilej care apare, ne lăudăm că noi suntem cei mai obosiţi dintre contemporani, că nouă ne e mult mai greu decât altora, că ştim bine ce în­seamnă suferinţa, că suntem prieteni de nedespărţit cu lacrimile şi cu vorbele de rămas-bun, că avem ghinion, chiar dacă jurăm zilnic că o vom lua de la capăt şi ne vom curăţa de toată negura trecutului. Până când va conta cel mai mult impulsul de a ne declara cei mai trişti oameni din lume? Oare ne vom aminti, măcar în ultimul ceas, măcar la o ultimă întâlnire cu ai noştri, că putem fi şi altfel decât înceţoşaţi şi deprimaţi? Mai e timp şi pentru versiunea senină a lucrurilor, după atâta negare şi atâta declin?

Nu, nu întotdeauna nouă ne e cel mai greu. Mă uit, din când în când, la ştiri. Şi mi se pare, tot mai des, că asist la sfârşitul lumii, la un sfârşit mai mult decât de suprafaţă, la o neglijare îngrijorătoare a priorităţilor şi a vieţii de fiecare zi. Mor mulţi oameni, se trăieşte greu, politica îneacă orice iluzie de mai bine, promisiunile nici nu mai sunt luate în seamă, s-a pierdut de mult valoarea cuvântului, generaţia mea e rătăcită. Unde ne ducem? Protestăm numai când ne aducem aminte că trăim. Atât! După proteste, după ce avem curajul să spunem NU prăbuşirii generale, după ce ne decidem să nu mai dăm curs tentativelor de înşelăciune şi de amăgire, ni se aşterne întunericul pe ochi. Ori intrăm în depresie, ori amuţim, cu ochii bine fixaţi pe cei pe care îi credem mai puternici.

În fragila mea experienţă de viaţă, am cunoscut un om pe care l-am ştiut capabil să schimbe lumea: tatăl meu. El chiar avea forţă să construiască, să salveze, să prindă de braţ ţara asta nefericită, ca să-i ofere mai mult decât o minciună de campanie electorală, mai mult decât o alianţă ipocrită de orice natură. Mai ştiu, probabil, cel mult încă doi oameni pe care îi cred în stare să schimbe ceva, să înlocuiască parte din nebunia pe care ne-o oferă bolnăvicios de insistent unele ziare, unele televiziuni, unele personaje publice. Şi restul? Şi noi, curajoşii generaţiei libere? Ce facem când ne uităm în urmă şi în faţă şi vedem acelaşi hău, acelaşi nimic resemnat şi plin de praf?

Până când o să dăm atenţie competiţiilor minore? Cine tace mai mult, cine doarme mai puţin, cine se implică dăruit în chestiunile superficiale, cine aduce publicitate negativă în case, cine are mai mare libertate de opinie în problemele care nu reprezintă absolut nimic, cine ia hotărâri decisive atunci când nu-i pasă nimănui de răspunsul final, cine se aruncă în lupta cea mai grea pentru autoritate şi cine se retrage într-un ascunziş de indecizie, cine poate să strângă mii de voturi ilegitime, cine fură mai bine încrederea celorlalţi, cine e campion la ipocrizie şi la neputinţă, cine se pune mai repede şi mai natural în prim-plan, cine îşi oboseşte mai mult privirea, căutând pre­texte imorale pentru supravie­ţuire. Cam aşa ar putea suna aparenta listă a priorităţilor. Dacă nu concurăm, stăm pe margine şi ne uităm fără reacţie la ce se întâmplă. Suntem la fel de vinovaţi şi dacă ne înscriem în concursurile societăţii bolnave, şi dacă tăcem, contemplându-le. Cunosc medici, cunosc profesori şi poliţişti, cunosc oameni, în general. Nu le e uşor. Nu le-a mai fost de mult uşor. Mi-e greu să le dau telefon şi să mă plâng de problemele mele personale, mi-e ruşine să le spun că nu mi-e bine şi că nu am nevoie de diagnostic rigid, pentru că ştiu clar ce e cu mine. Nu pot să dau ochii cu nenorocirile lumii, mai ales acum, când nu mă simt în stare să le înţeleg şi să învăţ ceva din ele. Ne-am pierdut, dragi contemporani, în vârtejul compătimirilor. Asta ne e meseria. Ne consolăm unii pe alţii, ne strân­gem mâna bărbăteşte şi ne sfătuim să ţinem capul sus, ne promitem că vor veni zile mai bune, ne angajăm să ne fim aproape, să ne îngrijim familiile şi prietenii. Între timp, pe fond, nu schimbăm nimic în bine. Nu numai în ţara noastră e complicată existenţa, în multe colţuri de lume se stă pe loc.

Vindecarea nu e asta. Nu suntem în tratament. Ne amăgim, ne lăsăm amăgiţi. Trecem de la o diversiune la alta. Credem tot ce ni se spune şi ne plângem mereu de ce ni se întâmplă. Facem contrabandă cu nefericiri. Şi, când suntem obligaţi să analizăm bilanţul, ne mirăm că ieşim întotdeauna în pierdere.

Autor: ANA-MARIA PĂUNESCU/ Jurnalul Naţional, 8 august 2011

Jurământ la Putna

În preziua serbării Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt vă propun să fredonăm un imn care dă frumuseţe sărbătorii şi ne întăreşte şi nouă credinţa:

Luaţi-vă-n braţe copiii ca pe strategice arme,
Haideţi cu toţii la Putna, unde Măria-Sa doarme.
Doamne, a toată Moldova, nu te-am făcut de ruşine,
Sufletul nostru te cheamă, are nevoie de tine.

Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii,
Că vremea în lume e grea,
Credinţă veşnică patriei noastre
Jurăm, Măria-Ta !

Înconjurându-ţi mormântul, Ştefane, Ştefan cel Mare
Reînviază o clipă, că ţi-am adus închinare.
Tot ce-ai visat o să fie, precum lăsatu-ne-ai slova.
Casă a dacilor liberi este şi fi-va Moldova.

Suntem aici toţi plaieşii, iar un poet mai îngână,
Tragic din clopotul Putnei, tainica doină română.
Cu îndoită putere neamul întreg să tresară,
De la mormântul lui Ştefan să ne luptăm pentru ţară!

Doamne, jurăm lângă cripta, care în piatră te leagă
Că vom păstra peste veacuri patria noastra întreagă.
Luaţi-vă-n braţe copiii, daţi-le sfânta poveste
Cum că mormântul lui Ştefan leagan al neamului este!

(versuri de Adrian Paunescu, muzica de Gil Ioniţă)

Capul de la Torda

Capul lui Mihai Viteazu la Torda se ridică,
Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică  
Şi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui cu jale:
„Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!”

Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează Ţara cu guverne provizorii
Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,
Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?
Cum se-ajunge pân’ la gâtul Voievodului de Ţară,
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?

Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii
Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?

PS: O poezie scrisă de Adrian Păunescu, din păcate, prea dureros de adevărată pentru timpurile actuale româneşti!!!

Deja ne e dor de Fănuş!…

În tăcerea amintirilor despre Oamenii care nu mai sunt, se cuvine să ne mângâiem sufletul cu scrierilor lor.

În memoria marelui om de cultură, limbă şi trăire românească – Fănuş Neagu, iată câteva versuri scrise de un alt mare dispărut, prieten totodată, cu cel pe care îl plângem azi, poetul Adrian Paunescu.

Dar uite aşa, se întregeşte în ceruri, pleiada de stele, care astăzi ne văduvesc de lumina lor!

Lui Fănuş Neagu la 61 de ani

Cerneala putrezeşte-n călimări,
În beciuri, vinul nostru reînvie,
Ca să miroasă a lăstari de vie
Şi prin armuri ne trec stafii călări.

Dintre ai noştri, cei mai mulţi s-au stins,
Bizanţul pretutindeni ni se-arată,
Ce scris zadarnic, vremuri de erată,
Stilistica bogată dinadins.

Căderi de roţi de dorul cheii coarbe,
Oprirea va veni, acuş-acuş,
Vai, ce aproape au ajuns cei duşi,
Biblioteca parcă ne resoarbe,
În trista ţară a privirii oarbe,
Amurg valah. Îmbătrînim, Fănuş.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii şi veşnică să-i fie amintirea în inimile celor care iubesc şi cred!

Antiprimăveri

De ce-l iubesc pe Păunescu?

De ce-l iubesc pe Păunescu?
Mi se tot pune întrebarea
Des însoţită de-ndignarea,
De răutăţi şi-asemeni restu’.

Dar nu răspund la provocare;
Şi mutre negre se adun’
Spunându-mi sec: „E un nebun
Idealist din lumea mare!”…

Şi las privirea în pământ-
Cum ar putea să înţeleagă
Un om şi-o operă întreagă,
Când nici ei nu ştiu cine sunt?!!!

Când tăinuiesc fraudulos
Idei şi fapte evidente,
Crezând că-s simple accidente,
Orice cuvânt e de prisos.

Dar totuşi tac, nu mă fălesc
Cu adevărul drept şi drag;
De pe al „nebuniei” prag
Privesc Lumini cum se topesc!…

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vina-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pamântul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân’ la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, va închinaţi!

(Adrian Păunescu – „Naşterea lui Eminescu„)

„Dor de Eminescu” – înţeleptele versuri ale lui Adrian Păunescu

pe inegalabila muzică a lui Alexandru Zărnescu

Oraţii de nuntă

Din lirica de dragoste a lui Adrian Păunescu, trei cântece pe aceeaşi temă, fredonate sublim de trei  dintre corifeii conştiinţei sale.

Imposibila nuntă – Vasile Şeicaru

Oraţie de nunta – Emerich Imre

La nunta ta – Ştefan Hruşcă

Trei sferturi în cer

O melodie foarte frumoasă interpretată de Mădălina Amon, pe versuri de Adrian Păunescu. E  bine de ascultat în preajma Crăciunului, pentru a simţi cât mai profund cum nu vin sărbătorile cu bucurie şi la alte case!

Buna varianta rea

Privirea oglindită în versuri ale lui Adrian Păunescu continuă să ne vegheze! Încă o mostră din lirismul stihurilor sale armonizate cald de aedul Emerich Imre:

 

 

11 poveşti neştiute despre Adrian Păunescu

Interacţiunile lui Adrian Păunescu cu fotbalul sunt multiple, iar faptul că oamenii din fenomen nu au decât cuvinte de laudă la adresa poetului este mai mult decât relevant.

1. I-a salvat cariera lui Halagian
În 1985, Florin Halagian pleca de la Steaua pentru că l-a supărat pe Nicolae Ceauşescu. Dictatorul nu s-a oprit însă la a-l îndepărta din Ghencea. L-a interzis pur şi simplu din fotbal şi probabil că Halagian nu ar mai fi fost antrenorul longeviv şi de succes de peste ani dacă nu era Adrian Păunescu. „Adrian s-a dus la Ceauşescu şi i-a spus: «Tovarăşe secretar general, publicul de fotbal e unul special. Dacă îl interziceţi pe Halagian, s-ar putea să fiţi contestat pe stadioane! Mai bine lăsaţi-l să meargă la Craiova. Garantez eu pentru el!»”, povesteşte protectorul Craiovei din perioada comunistă, fostul ministru de externe Ştefan Andrei. Halagian avea să antreneze la Craiova şi apoi încă 13 echipe până în acest an.

2. Păzea Craiova de Dinamo!
„Adrian Păunescu avea o atât de mare grijă de Universitatea Craiova, încât era atent la tot ce făcea… Dinamo! Odată, înainte de un meci cu Dinamo, ne-a sunat să ne avertizeze că echipa Ministerului de Interne se pregătea să ne fure cu arbitrii! Avea informaţii certe”, povesteşte Ştefan Andrei. Acesta, în urma avertismentului lansat de Adrian Păunescu, a făcut în aşa fel încât la respectiva partidă Craiova să fie arbitrată corect!

3. Era talentat şi la fotbal!
Puţină lume îşi mai aminteşte că Adrian Păunescu avea talent şi la fotbal. Juca frecvent în tinereţe, postul său favorit fiind cel de vârf de atac. „Am jucat odată la un cenaclu la Cluj. Ne-a uimit pe toţi! Era foarte talentat şi îi plăcea mult să joace. Nu a iubit fotbalul doar ca spectator. Apoi, era fascinant ca om. Puteai vorbi aproape orice cu dânsul. Se mula pe orice discuţie”, îşi aminteşte Ion Crăciunescu.

4. L-a reinventat pe Sandu Boc
Adrian Păunescu i-a întins o mână de ajutor lui Alexandru Boc, acesta ajungând la Universitatea într-un moment critic al carierei. Actualul vicepreşedinte al LPF fusese implicat într-un scandal de proporţii, fiind arestat din cauza unei aventuri cu soţia lui Vasile Patilineţ, numărul doi în Comitetul Central, după Ceauşescu. „Aceasta era una dintre marile calităţi ale «Maestrului»! Pe Sandu Boc l-a transferat la echipă când nu mai putea să joace pe nicăieri”, a povestit Aurică Ţicleanu, fost component al Craiovei Maxima. La fel a fost şi în cazul lui Beldeanu, care a fost adus la cererea poetului la echipă.

5. L-a făcut libero pe liderul Craiovei Maxima
Într-unul dintre cantonamentele alb-albaştrilor, Adrian Păunescu i-a cerut antrenorului Constantin Teaşcă să-l folosească pe Costică Ştefănescu pe postul de libero. „Nu avea condiţie fizică, putea să joace doar o repriză. Atunci Păunescu i-a sugerat lui Teaşcă să-l folosească pe acest post, unde Ştefănescu s-a şi consacrat, ajungând căpitanul echipei”, a rememorat Ştefan Andrei, protectorul Universităţii Craiova din anii de glorie.

6. Primul telefon după demitere
O întâmplare recentă, care îi are în centru pe Adrian Păunescu şi Aurică Ţicleanu. Ultimul povesteşte: „După meciul cu Astra din acest sezon, când am fost demis, primul telefon l-am primit de la „Maestru”. Mi-a transmis că e alături de mine. Vă daţi seama cât a putut să însemne acest lucru?! Mă mai sunase după meciul cu CFR Cluj să mă felicite pentru jocul echipei. A fost o personalitate extraordinară!”.

7. A rezolvat transferul lui Dobrin la Ştiinţa
Prima mutare pe care Păunescu a încercat să o realizeze la Universitatea a fost aducerea lui Nicolae Dobrin de la FC Argeş. Poetul s-a ocupat de toate detaliile transferului. „«Maestrul» a insistat ca «Gâscanul» să vină la Craiova, l-a mutat cu mobilă cu tot. Dar, în ciuda faptului că Păunescu a intervenit în cercuri înalte pentru realizarea acestui transfer, Dobrin nu a primit acceptul de a veni la Universitatea”, a explicat jurnalistul Ion Jianu.

8. Juca în echipa străzii cu Ţicleanu
Vecini în Bucureşti pe strada Dionisie Lupu, poetul şi Aurică Ţicleanu au format o echipă de fotbal a străzii. „Jucam cu oamenii de rând. Eram acolo, în zonă, eu locuind vizavi de «Maestru». Treceam strada şi ajungeam la el în casă”, a povestit fostul mijlocaş al alb-albaştrilor.

9-10. De la Hagi, la Marian Cozma
În primăvara lui 1999, Păunescu a reuşit să-l readucă pe Gică Hagi la naţională, printr-o emisiune maraton la Antena 1 care s-a întins până în zorii zilei. La trei dimineaţa, în faţa postului se adunaseră sute de suporteri pentru a-i mulţumi. „Regele” a acceptat provocarea, iar câteva luni mai târziu învingea Ungaria, la Budapesta, cu 2-0 în preliminariile Euro 2000. Păunescu a mai făcut o noapte albă, în februarie 2009, când a însoţit din studioul Realitatea TV repatrierea corpului neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma, ucis la Veszprem. Mişcat de drama familiei, poetul a făcut o adevărată demonstraţie de forţă, compunând şi un poem în memoria jucătorului.

Preluare de pe ProSport.ro/ 6 noiembrie 2010

11. Şi Mutu?

Zvonurile spun că în ultima parte a vieţii sale, maestrul Adrian Păunescu se ocupa şi de împăcarea dintre selecţionerul Naţionalei, Răzvan Lucescu, cu fotbalistul Adrian Mutu. Ar fi fost iarăşi o conciliere istorică, în favoarea sportului şi a demnităţii româneşti. Dar, îngerii nu i-au mai dat voie pentru încă o ultimă minune pe pământ!!!


« Previous entries