Archive for August, 2015

Mediocritate

99407_ips-antonie-plamadealaPeste puţin timp vom comemora 10 ani de la mutarea în veşnicie a unui mare cărturar şi ierarh al neamului şi al Bisericii strămoşeşti – Mitropolitul Antonie Plămădeală. Din opera sa vastă şi din ideile sale excepţionale pentru viaţă, teologie şi lume, am extras un eseu vechi, dar destul de actual şi astăzi: „Despre mediocritate”.

Odată cu pios omagiu şi cu îndemn la neuitare, vi-l propun, spre înţelepţire:

 

Tentaţia extremelor nu e defectul mediocrilor. Medio­critatea e o stare de confort incolor, teama de a întreprinde ceva care ar putea însemna o ieşire dintr-un ritm care nu tinde spre nicăieri. Mediocrul e „căldicelul” din Apo­calips. Cel care nu e nici rece, nici cald şi care se simte bine aşa. Nu are sau şi-a tăiat singur aripile, şi nu are nici entuziasm pentru înălţimi, nici complexe pentru că s-ar târî ca şarpele. Are şi el o fidelitate. E prieten cu inerţia şi îi face jocul cu fidelitate. Când încearcă să scape din inerţie nu-i merge. Dar de obicei nici nu încearcă. Se mulţumeşte cu puţin şi parcă ar face anume efortul de a nu produce şi a nu se angaja în ceva semnificativ. La idei înalte nu se ridică fiindcă are picioarele minţii prea scurte. Nu-l ajută capul, cum zice românul. E victima des­tinului dar şi a comodităţii şi a refuzului stărilor ieşite din comun. Nu-i place să iasă din comun. Uneori poate fi bine, pentru unii, dar de obicei aceasta înseamnă plafonare.

Cea mai exactă definiţie a mediocrului e tautologică: mediocrul e mediocru! Cel puţin în cazul de faţă Antistene cinicul (444 î.d.Hr.) avea dreptate când zicea că nu putea da definiţii valabile decât în felul acesta.

Mediocrul, deşi ar avea motive să aspire la califica­tivul de smerit, nu poate fi trecut nicidecum printre sme­riţi. Printre orgolioşi, da. Fiindcă lipsindu-i mijloacele valide de cunoaştere nu-şi cunoaşte limitele şi de cele mai multe ori nu pricepe sau nu-i vine bine să recunoască faptul că ar exista ceva mai sus de sine.

Ca să fie smerit, ar trebui să ştie de ce. Ca să ştie de ce, ar trebui să nu fie mediocru. Ori, inteligenţa lui e slabă. Fie din fire, fie pentru că nu e lucrată. E ca o floare prin bălării de grădină părăsită. Când se pretinde smerit, n-o crede cu adevărat. Căci, în chip paradoxal, mediocrul polate fi şi infatuat. Când se crede om duhovnicesc din or­goliu, vrea să fie considerat smerit. În felul acesta e me­reu într-un fals. Când îşi cunoaşte limitele, iese din cate­goria mediocrităţii vulgare şi intră în categoria mediocri­tăţii cuminţi, conştiente şi supusă destinului nedrept cu dânsul. Atunci poate fi şi smerit.

Către sfinţenie nu tinde pentru că n-o percepe.

Către opusul ei nu cade de tot, pentru că nu e în stare să îndrăznească păcate mari. Mediocrul e mediocru şi în păcătoşenie. Nu poate face răul din convingere, dar nici nu găseşte motive să-l evite cu totul. Cochetează ezitant şi în dreapta şi în stânga, mulţumit cu ce cade şi de la masa stăpânilor şi de la a sclavilor. Mediocrii aplaudă şi pe sfinţi şi pe demonizaţi. Fiindcă nu ştiu ce aplaudă.

Marcel Jorandeau, scriitor francez dintre cele două războaie mondiale, ca toţi francezii în căutare de preţio­zităţi verbale, zicea că dacă ar merge în iad şi iadul ar fi mediocru, aceasta ar fi cea mai mare dezamăgire din exis­tenţa sa. Dar cum să fie altfel? Iadul e paradisul medi­ocrilor. Ei sunt acolo în apele lor. Dumnezeu nu-i poate primi. Dumnezeu primeşte personalităţi. Oameni de atitu­dine. „Fiindcă n-ai fost nici rece nici cald, te voi arunca din gura mea!“. S-ar putea înţelege că cei reci, foarte reci; dar nu dezamăgiţi, căci dezmăţul e mediocru, cu motive existenţiale, să fi fost reci, marii chinuiţi ai spiritului, în­doielnicii, zbuciumaţi, ar putea obţine bunăvoinţa lui Dum­nezeu. Poate Apocalipsa le lasă o speranţă limpede.

Nu însă şi mediocrilor, nehotărâţilor, celor care n-au înţeles că nu se poate trăi nici pe pământ, nici în veşni­cie fără o opţiune. Căci mediocritatea e tocmai incapaci­tatea de opţiune. Măgarul lui Buridan, mort de foame între două căpiţe de fân, pentru că nu s-a putut hotărî din care să mănânce, nu era un hamletian, un dilematic, ci pur şi simplu un măgar.

Să ne limpezim însă. Cine sunt mediocrii? Intră în această categorie oameni simpli, cei cu o cultură limitată; adică toţi cei care nu intră in categoria oamenilor culţi, deştepţi, talentaţi/ geniali? Nu.

nu_exista_atei_a._plamadeala