O scurtă meditaţie duhovnicească în Duminica Înmulţirii pâinilor în pustie (a VIII-a după Rusalii)

Şi în această duminică, pericopa evanghelică ne pune înainte o nouă pildă despre credinţă: În Sfânta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pâini şi doi peşti.

Această nouă minune a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu i-a făcut însă pe cei prezenţi să înţeleagă dumnezeirea Mântuitorului ci, asemenea oamenilor de astăzi, prea întristaţi şi prea ocupaţi cu grijile lumeşti, s-au minunat pe moment, căci inimile lor nu erau pline de credinţă şi de învăţătura cea adevărată.

Ca şi în alte cazuri ale minunilor Mântuitorului, nu trebuie să vedem în această minune doar o rezolvare de moment a unei situaţii oarecare. Domnul Hristos nu se simţea ruşinat pentru flămânzirea oamenilor şi, atunci, a apelat disperat la o soluţie salvatoare. Ci, minunea săvârşită de Domnul Iisus Hristos înmulţind pâinile pentru cei credincioşi are sens euharistic, anticipând, astfel, Sfânta Taină a Euharistiei. Să ne amintim, astfel, că la Cina cea de Taină, Mântuitorul a făcut aceleaşi gesturi liturgice: a luat pâinea, a mulţumit, a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o apoi ucenicilor…

Dar oamenii acelor timpuri nu au înţeles minunea Domnului Hristos şi, asemenea celor de astăzi, fascinaţi doar de senzaţionalul faptei, au dorit ca să îl facă rege pe Mântuitorul. Căci, probabil se gândeau, că Acesta va putea face tot ceea ce ei Îi vor cere!?!

Vedem, aşadar, în aceşti oameni gândirea pervertită, înclinată spre păcat, spre plăcere, care nu mai poate deosebi un lucru minunat săvârşit de Dumnezeu de un lucru magic, nefolositor. Pentru ei, deşi Îl urmau pe Domnul IisuS Hristos şi cuvintele Lui îi fascinau, Acesta nu reprezenta decat un gen de spectacol, un „show” cum am zice azi, în care se realizau lucruri nemaivazute. Miraţi şi minunaţi de faptele întâmplate, aceştia doresc să îl facă rege, adică un conducator pământesc al lor, pe Mântuitorul Iisus Hristos tocmai pentru, paradoxal, a-L elimina definitiv pe Dumnezeu din viaţa lor.

Iată un nou gen de necredinţă pe care ni-l înfăţişeaza Biserica în pericopa evanghelică de azi şi la care trebuie să luam aminte!

Dar El nu venise pentru a fi împărat lumesc. De aceea, Domnul Hristos se retrage în munte, pentru rugăciune, singur şi întristat că cei de faţă, inclusiv ucenicii Săi, au rămas doar la înţelesul material al minunii. Cu mâhnire, El le va spune a doua zi: „Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-ati săturat!…“ (Ioan 6, 26). Aşa se explică faptul că Iisus rosteşte de îndată o cuvântare amplă, numita de exegeţi „Iisus Hristos – Pâinea Vieţii“, în care spune, la un moment dat: „Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da lumii este Trupul Meu… Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el!…“ (Ioan 6, 51, 56).

Dar, la auzul acestor cuvinte atât de „tari“ mulţi L-au părăsit… Căci, ce vor fi crezut bieţii oameni, obişnuiţi să gândească doar fizic, material: „Cum adică, să fim mâncători de carne de om, precum canibalii?!“.   Mai târziu, însă, ucenicii vor înţelege că este vorba de Sfânta Euharistie, Trupul şi Sângele Domnului, pentru care se folosesc ca elemente materiale pâinea şi vinul, ce se sfinţesc la Sfânta Liturghie, instituită de Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taină.

Să luăm aminte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: