Archive for Februarie, 2011

Cântec pentru o iarnă ce pare nesfârşită

Iarnă cinică îţi place
Să nu ne mai laşi în pace
Să nu putem respira
Un strop dintru libertatea
Care-a fost şi care vine
Şi te-ngheaţă şi pe tine
Cu o blândă primăvară
Adormită peste ţară!

Scoală inimă răcită
Şi de doruri prigonită
Iată, vremea a venit
Ca să facem negreşit
Un nou veac de unitate
Carele să-nvingă toate
Valuri mari cu oameni mici
Care nu ne-au vrut aici!

Un cântec de iubire

Despre dragoste şi alţi demoni

Gabriel Garcia Marquez avea o vorbă, sau mai bine zis, un roman intitulat chiar aşa „Despre dragoste şi alţi demoni”. Nu am citit până acum această carte şi, mărturisesc deschis că, chiar nu ştiu despre ce e vorba în ea, dar apreciez scriitorul fie doar şi pentru această exprimare „Despre dragoste şi alţi demoni”.

Da, dragostea poate avea şi demoni; de fapt, însăşi dragostea este propriul său demon!

Cu diletantism balcanic şi cu oportunism românesc, ne-am învăţat ca în fiecare an, în aceste zile „de dragoste” ale lui februarie, să vorbim despre iubire. De fapt, tot ceea ce facem este să teoreticizăm acest concept, care din ce în ce mai mult devine un simplu concept şi nu mai rămâne sentiment. Dar de unde vrem să rămână sentiment, când în nicio altă zi a anului nu trăim cu această virtute curată în noi, ci o folosim drept pretext pentru anumite patimi şi frivolităţi nebune. Iar acum, pe dată, ne aducem aminte brusc de acest minunat sentiment „uman”, care ne uneşte, care „ne face viaţa mai frumoasă”, care „ne înnobilează” şi ne iubim, declarându-ne „sus şi răspicat” iubirea! Ca un manifest pueril în faţa unei mari evidenţe!

„Iubirea nu-i o taină, aşa ca orişicare/ Şi nu este vreun lucru destul a desluşi;/ Pe cel ce îndrăzneşte, în iubire, moare,/ Iar cela ce se teme, mai mult va suferi!” spunea acum ceva timp, conştiinţa mea, pe care aş vrea să o cred că a rămas nepătată de perfidia neabunească a acestei lumi.

Şi cred că e drept ca Iubirea să se întoarcă aspru împotriva celor care o rănesc şi îi răpesc din demnitatea umană, care de fapt este dumnezeiască. Căci „Dumnezeu este iubire!” (I Ioan 4, 7-21), iar cine nu ia ca model această dragoste divină în tot lucrul său, nu va fi nici măcar un biet om, ci mai prejos decât orice fiinţă!

„Love is in the air” spunea o melodie cunoscută, dar, de fapt, „Love is the air” pe care uneori îl poluăm cu atâtea teoreme şi mai puţin suflet!

Dragostea, pentru toţi care vor să o înţeleagă şi să o experimenteze trebuie să fie un balsam necondiţionat pentru sufletul aproapelui său şi pentru însăşi viaţa lui!

Pentru cei care nu înţeleg asta, e normal ca să primească demonii frustraţi aipropriei iubiri pervertite!

Iernii

(Elegie necadenţată)

Nu ne mai lasă iarna în pace,
Cu viaţa noastră-i place să se joace
Şi-n fiece fulg din orice ninsoare
Ne pune în faţă o nouă ghicitoare.

Iar noi, copii unei lumi celeste
Avid căutăm răspuns la ce este
Din câte zăpezi peste noi au venit
Şi câte, la fel, în van s-au topit…

Că ierni fi-vom şi noi când viaţa se stinge
Şi peste alţii ca noi ninsori vom tot ninge
Şi în acest dans cu multă ninsoare
Vom ridica peste alţii semne de întrebare…

Dragoste fără cuvinte!

Pentru cei care ştiu puţină (sau mai multă) engleză, dar şi pe cei care intuiesc cumva, iată o superbă melodie de dragoste, fără a pomeni cuvintele „iubire” sau „iubit”. Poate fi o alternativă la infestările zgomotoase (nu melodioase!) ale muzicii contemporane, care devine din ce în ce mai grotească (dacă nu cumva a trecut bariera grobianismului) prin ritmul sau cuvintele explicite care au o nedisimulată conotaţie sexuală!

Enjoy!