Inundaţiile – Sărbătoare naţională

„Peste fiecare Golgotă a neamului, Românul are vocaţia de a pune un grătar cu mici!” spunea marele om de litere şi filosof, Octavian Paler, biciuind, prin cuvânt drept, mârlănia care a devenit clasică, a naţiunii noastre.

Într-adevăr, atunci când destinul nemilos al ţării (în oricare formă a lui) cere unitate, solidaritate, într-ajutoare, sau măcar prilejul la meditaţie sinceră, Românul îşi vede de ne-omenia lui, şi se bucură de răul celălalt.

Inundaţiile, care aproape că ne lovesc în fiecare an (pentru că suntem prea incapabili ca popor să-i punem stăvilar) ne fac să ne dezbinăm şi mai tare, să bârfim necazul altora şi să rămânem imuni, de la mic până la mare, la orice formă de ajutorare a semenului.

La Galaţi, unde în aceste zile, Dunărea ameninţă cartierul Valea Oraşului, echipe de jandarmi, de militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi sute de voluntari încearcă să construiască un dig de 1,5 m înălţime şi 4,5 km lungime, pentru a apăra pe locuitorii de aici.

Dar, oare aşa să fie?

Să vă spun ceea ce am văzut cu ochii mei, astăzi, 5 iulie 2010, la ora 14:20, pe porţiunea de faleză de lângă Palatul Navigaţiei: În primul rând, aşa-zisele „sute” de voluntari erau doar câţiva studenţi de la nu-ştiu-ce facultate, pe care îi puteai număra pe degetele de la o mână (sic!). Nimeni din zonă nu a preferat să facă o faptă bună şi să dea o mână de ajutor, ba din contră, destui „gură-cască” veneau şi se mirau de nivelul Dunării, unii dintre ei scăpând scrumul de ţigară pe folia care trebuia să asigure omogenitatea digului, iar altele, trecând cu pantofii cu toc pe mai-sus-numitul material, devenit, incognito, preţios. Păi, cum se nu ne temem de ruperea (spargerea) digului printr-o breşă, în urma unor infiltraţii, cum, cu mult aplomb prostesc ne tot încurajează miniştrii Boc şi Blaga, când tocmai folia de plastic este ciuruită de indolenţa crasă a concetăţenilor noştri? (Bineînţeles, că şi gardianul apatic care ar trebui să păzească zona periculoasă este şi el obosit de iminenta realitate sumbră…).

Singurii, jandarmii şi cei de la ISU Galaţi trudesc din greu (la propriu), încărcând saci cu nisip, pe un soare moleşitor şi într-o luptă permanentă cu timpul. Sunt (culmea!) veniţi şi din alte judeţe (Argeş, Bucureşti, Prahova) şi lucrează continuu în schimburi pentru a da maximum din ei! În rest, trecătorii se miră!…

Numai că nici de masă nu se prea pot bucura!?… Pentru că, la ora prânzului, când trebuia să fie împărţită hrana caldă (aşteptată de mulţi ca o izbăvire), pe care o serveşte, într-un gest de binefecere cele câteva cantine din municipiu ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, aceşti oameni simpli care devin eroi prin nepăsarea noastră, au trebuit chemaţi la apel, pentru a sta, pentru încă o jumătate de oră, aliniaţi, deoarece pe acolo trebuia să treacă Boc&co, ca să se uite cu ochii lui mici şi bulbucaţi, ca broasca la trotinetă, ce frumos se pune în practică măreaţa lui idee de a proteja oraşul (…asta în timp ce pe alte pseudo-maluri de ape, tovarăşul Traian Băsescu se ceartă grotesc cu suferinţa oamenilor care au pierdut totul!…).

Dar pentru că totul se întâmplă din înţelepciunea lui Dumnezeu, mai presus de înţelegerea noastră omenească, aş face prinsoare că la modul cum se prezintă lucrurile, peste câteva zile, când se anunţă punctul maxim al viiturii, digul n-o să reziste în faţa Dunării, care ne poate deveni şi duşman, atunci când o uităm de mumă!

Iar în tot acest timp, am în urechi sloganul unei campanii TV de ajutorare a sinistraţilor, care mi se pare foarte prost inspirat, la modul cum se trăieşte (a se citi supravieţuieşte) azi în ţară: „Apa trece, România rămâne!”. Da-r-ar Dumnezeu să dea, să ne ia inundaţiile şi ultima fărâmă de ţară şi s-aducă alta în loc, mai primenită de lacrimile mute al durerilor noastre! Amin!

Căci în România, inundaţiile sunt sărbătoare naţională, în care nimeni nu mai munceşte, ci sărbătorim prin dezbinare, ură şi ne-simţire!…

Anunțuri

6 comentarii »

  1. Gabita ta Said:

    Asa este!Multa nepasare, iar acolo unde pare ca se face….de fapt cred ca e superficialitate!

  2. catalin Said:

    Gogule, dar tu chiar credeai ca se face ceva in tara asta? :))))))))))))))

  3. Sorela Said:

    Sa stii ca sunt ff impresionata de ce am vazut si cat adevar in vorbele tale. tara arde si baba se piaptana, intotdeauna reprezentativ ptr romani nici macar nu zic poporul roman ca de unitate nici nu poate fi vorba. trist si urat

  4. Geany Said:

    O realitate sumbra!

  5. catalin Said:

    In tara asta in care Base se ia de bietii oameni, ce vrei? inca mai crezi in romania? pleaca, frate, afara!!!

  6. Gabita ta Said:

    Sa incercam noi, cei de jos, sa fim mai buni si sa facem lucrurile cum trebuie!


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: